Peste câmpia îmbrăcată-n galben pal, din ceața neumblatelor tărâmuri
ale cerului, cad râuri de brumă, înfiorând, rând pe rând,
firele de iarbă, pâlcurile de măceși, scaieții supli și, deopotrivă,
măruntele pălămide.
Unduitor, pe tulpina ușor aplecată a unei flori de cicoare urcă,
în mare grabă, o furnicuță, cercetând, din fugă, rafinatele și târzii
miresme, numai de ea știute.
Printre crengile golașe ale câtorva meri pădureți, ca o părelnică
șoaptă, trece alene un vânt uscățiv, murmurând zvonuri amețitoare.
Acum, lumea buruienilor, sărăcită de sevă, plutește tristă, în umbra
extazului ce broda delicat visele de demult, ale pierdutei veri...
E toamnă ! Natura toată trăiește intens fiorul morții. Dar în adâncuri,
peste întregul zbucium dramatic al universului vegetal, vibrează
contemplativ, de departe, duhul pământului..., fredonând sigur, stăruitor,
refrenul tinereții fără bătrânețe.
