Stau, stau și aștept dar nimic nu se întâmplă. Tot stau de vreo săptămâna dar se pare ca o sa tot mai aștept pentru că stăpânul meu a rămas fără nici o sursă de inspirație. Acest impas durează de ceva vreme și nu-i de bine. Il văd măcinat de gânduri, îl văd trist și mă doare ca nu-l pot ajuta cu nimic. Oare ce s-a întâmplat cu el? Ultima ora când m-a luat în mână, era atât de vesel , dansa de fericire. Tocmai își lansase ultima carte , care era considerata bestseller. Din ziua următoare, lucrurile s-au schimbat total. Nici măcar nu s-a mai uitat la mine, darămite sa mă atingă. Mi-e dor de zilele -n care stăteam mâna -n mână de dimineață până seara. Râdeam, plângeam împreună de cuvintele pe care le scriam. Uneori râdeam așa de mult, ca rămâneam fără aer. Dar promit, eu,pixul, ca voi găsi o soluție pentru a îndrepta lucrurile.
