Semnificatie mesaj poezie inceputul de Nicolae Labis. Urgent!!! Dau Coroana!
Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărţi, ci din horă, din danţ,
Rimele, din bocete şi colinde,
Din doinele seara cântate pe sanţ.

M-am născut iarna, la Sfântul Andrei,
Când vântu-n amurg şuiera prin ogradă,
Munţii ardeau în polei şi lumini,
Lupii spulberau scântei din zăpadă.

Am strâns sănatate din cremenea neagră,
Din vâna de apă, ţâşnind încordat,
Şi bătrânii din sat când muriră,
Toate iubirile moştenire mi-au dat.

Eu mă scăldam prin paraie cu ochii deschişi,
Era o apă de cleştar şi de stele
Peşti alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis,
Lunecau lângă genele mele.

Ori prin munţii cu iarba-ntomnată pe creastă
Ascultam ţârâitul de greier bolnav;
Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă,
Nouri scămoşi în spinari purtau frigul jilav.

Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie
Cum scapără ceru-n băltoace întors,
Cum, dupa munţii ursuzi, dupa ploaie,
Fuioarele de aburi s-au tors.

Pe atunci te-nvăţam, ţara mea, te-nvăţam
Cu copaci şi cu cer, cu pălmaş şi cu viţă,
Cu luna lividă sticlind în spărtura de geam
Şi cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.

Au vuit arămurile în clopotniţă, sus,
Şi ca un vânt trecu pe sat mobilizarea.
Primenit in haine noi, tata la război s-a dus
Şi l-a-nghiţit albă şi veştedă zarea.

Cu ochii aţintiţi pe geamul spart,
Mama rămase mută, ca de fier;
Eu mă uitam în lături, iar soru-mea cea mică
Râdea către păpuşă-ntr-un ungher.

Fetele mari din sat, cu ochiul stins,
Jeleau după flăcăii duşi departe
Şi mă rugau, înăbuşite-n plâns,
Să le-nsăilez spre dânşii căte-o carte.

Scriam acolo eu de frunze verzi,
De jale şi de câte şi mai câte,
Şi dorul către tata cu dorul fetelor
Se impletea în stihuri mohorâte.

Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din carţi, ci la horă, din danţ,
Rimele, din bocete şi colinde,
Din doinele seara cântate pe şanţ.

Din zbuciumul de mamă-năbuşit,
Şi-al fetelor care uitau ce-i hora,
Pătrunse trist de dorul acelora
Ce din războaie nu au mai venit.