Ceea ce mi-ar plăcea cu adevărat să fac, ar fi să lucrez în criminalistică.
Nu ştiu dacă e de bine sau nu, dar ideea asta mi s-a înfiripat când urmăream un serial american, "The Glades". Nu e foarte cunoscut, precum seriile CSI, dar mi-a plăcut mult ceea ce făcea personajul principal, detectivul. Poate unii cred că nu are nicio relevanță ce am spus despre serial, însă nu ştiu prea multe despre specializarea aceasta.Ceea ce mă atrage cel mai mult? Interogarea suspecților, "culesul" dovezilor şi punerea lor cap la cap, plus că îmi place să văd cum vinovații sunt prinşi, sau supuşi pedepsei, sunt o persoană care ar face orice pentru adevăr şi dreptate. Activitatea lor nu constă numai în cercetarea la faţa locului, ci este mult mai diversificată şi complexă. De exemplu, tot ei sunt cei ce fac şi expertizele grafologice, adică identificarea persoanei care a executat un text sau o semnătură, tot ei sunt cei ce fac portretul rorbot, analizează "amprentele" şi multe altele. SPER CĂ TE-AM AJUTAT