Se jucau și râdeau cu atâta poftă, de parcă ar fi fost prima oară când se întâlneau. Chicotele lor se auzeau în liniștea serii. Ploaia măruntă nu-i gonea către case ci parcă mai mult îi ținea pe loc. Săreau în fiecare băltoaca , fără sa le pese că se murdăresc de noroi. Din când în când, mai vedeai un chip de om la fereastră, curioși sa vadă de unde se aud acele chicote.
