Daniel, Florin și Matei se întorc de la școală. Este toamnă târzie, frigul deja a pus stăpânire peste întreaga natură. Drumul spre casă a celor trei prieteni trece printr-o pădure nu foarte deasă, dar animată de multe păsări. Altă dată, pădurea plină de ciripit vesel de păsărele, de lumină și culoare, acum este zgribilită, vântul putenic silind copacii să facă adânci plecăciuni în fața Zânei Toamnă, astăzi furioasă.
Băieții grăbesc pasul spre casă, sperând că ploaia rece nu-i va prinde pe drum. Fac eforturi mari să rămână împreună și-n picioare, vântul puternic ar dori ca și ei sa i se supună. Când aproape să iasă din pădure, în fața lor, aproape să-l calce-n picioare, zăcea răsturnat cu fața în jos un cuib de turturele. Cel mai probabil,vântul furios l-a smuls din copacul unde mama turturică s-a muncit să-l construiască astă primăvară. Atenția copiilor le-a fost atrasă de o aripă ce ieșea din cuib, așa c-au renunțaț la graba lor către casă, și-au făcut milă de pasărea captivă și-au ridicat cuibul. Odată cuibul ridicat, ei au observat că nu era o turturică, ci două și că în ochii lor, ca două boabe de piper, se putea citi o teamă de nedescris. Copiii le-au băgat la adăpostul hainelor lor și-au pornit și mai grăbiți către casă. Acolo au avut mare grijă să le încălzească, să le hrănească și chiar să le ducă la un medic veterinar. Păsările au revenit în pădure abia în primăvară, când natura le-a întâmpinat cu bucurie reîntoarcerea lor acasă. Într-un copac, cei trei prieteni le-a construit o căsuță trainică, care să le ofere adăpost sigur.
