Ușor, lumina caldă, de culoarea mierii, se revărsa peste acea partea de lume, în timp ce boabele de rouă parcă dansau în scânteierea razelor, formând coliere de diamant pe întreaga câmpie.
Timid, florile multicolore își ridicau semețe fragedele căpșoare, animate parcă de adierea ușoară a vântului. Verdele crud al ierbii contrasta cu toate culorile vii ale florilor de câmp ce își deschiseră potirul pentru a primi îmbrățișarea soarelui.
Nimic nu părea să tulbure o dimineață perfectă de vară pe întinsa câmpie până când, dinspre lanul de grâu se aude venind un zumzet: florile, parcă mai semețe, primeau în potirele lor albine harnice, dornice să strângă polenul. Ce minunăție, ce culoare! De unde veneau ele, de dincolo de lanul de grâu, de la floarea-soarelui, nu întâlniseră așa o explozie de culoare și arome: era timpul să își cheme suratele.
De sus, câmpia părea liniștită, în bătaia soarelui, inundarată de lumina de culoarea mierii, dar jos, aproape de pământ totul era animat, un zumzet continuu și viața își urma cursul firesc.
