Oameni pe cer, stele pe pământ
Plouă aşa ca pentru multul timp când pământul gemea sub arşiţă şi pic
de strop nu se-arăta din seninul Înaltului.
Plouă, plouă, plouă!
Înaltul trimite binecuvântare şi stelele dau năvală sub nouă formă:
cristale de apă ... şi dânsele se-aşază pe creste, adăpând, se lasă molcom pe
pământ, în-
florind livezi, grădini, întinse păşuni şi-i smarald curat
întinderea toată.
Dincolo de tot cerul cenuşă, soarele şi luna odihnesc poveşti alături de
oameni.
Dumnealor, oamenii, sunt cu chip asemenea lor: senini şi
frumoşi, calzi şi mărinimoşi, uimitori de luminoşi la trupul ce-i, acum, suflet
şi aripă.
Soarele şi luna, stele şi tot ‘Naltul i-au primit în al lor rai.
Drumul le-a fost aşternut din zile şi nopţi
în pas de-ncercare. Stelele îi călă-
uzeau, luna îi veghea şi soarele,
soarele îi încerca, iar dumnealor, oamenii, îşi duceau cu dragoste înaintarea.
Stele pe pământ şi oameni la cer aşa a drum
drept şi doar, doar lumină.
Stele pe pâmânt întoarse din cer au venit pentru
fiecare din noi cu gând de rod.
Şi, da: oameni pe cer! Privesc spre pământ …
Plouă! Plouă! Plouă!
Pământul se cutremură de picurii prea grei,
prea mulţi însă oamenii din 'Nalt ştiu, ştiu că mâine va fi soare!
