Răspuns :
Georgian Nicolau este personajul principal al romanului ,,Negru și Roșu”, iar cititorul îi poate urmări existența și evoluția într-o perioadă
tulbure din punct de vedere istoric (Al Doilea Razboi Mondial), perioadă ce e resimțită din plin de adolescentul Georgian.
Încă de la început aflăm despre Georgian, prin caracterizarea lui directă, că e dornic să se integreze, este foarte adaptabil și își dorește foarte mult să își ajute familia
să scape de sărăcie și de viața în țigănie: ,,Și mă voi lupta toată viața să adun bani, să fac avere și să te iau și pe tine cu mine”.
Dorința de a se remarca și de a fi apreciat de cei din jur sunt trăsături ce îi ghidează acțiunile. ,,Ar fi vrut să participe și el la un război
mare, un război adevărat, în care să-și demonstreze calitățile de militar”.
Inteligent și ambițios, Georgian excelează la liceu, în cariera militară (care îl implică in război? dar și în ascunderea identității:
,,Patriotismul lui era făcut din ambiţie, din frustrare, din voinţa de a fi cel mai bun. Patriotismul însemnase să termine primul Liceul Militar,
să termine primul Şcoala de Război, să fie foarte bun ca să poată ascunde, în spatele acestor rezultate, orice ar putea duce spre adevărata lui
identitate, orice l-ar fi putut demasca”.
Caracterizarea directă a prietenului său din copilărie:,,Georgian, mă impresionezi cu trăirile tale, cu zbuciumul tău. Indiferent de ce vei decide,
să ştii că mă simt emoţionat de mărturisirea pe care te-ai gândit să o faci în faţa mea. Îţi mulţumesc că m-ai ales pe mine.” o completează pe cea
indirectă, ce reiese din acțiunile lui Georgian în momentul în care află că familia i-a fost deportată. Zbuciumul interior al personajului fiind provocat
de lupta de a reuși în viață și legatura cu originea sa țigănească.