Tatăl meu
lucrează chirurg în spital. Odată m-a
invitat la el la serviciu, la o seară festivă. După ce a luat cuvântul medicul-sef, au vorbit şi foştii
bolnavi .Ei povesteau despre oamenii cei
mai buni din spital. La tribună s-a
apropiat un om înalt şi bine făcut. Acesta e Andruşa,- a spus o bătrână, care stătea lângă
mine în sală. Ea a zâmbit: - El era atât de bolnav… de tot…
-
Eu acum
lucrez!- a vorbit de la tribună Andruşa.
-
Eu joc
hochei , datorită că există așa oameni… există aşa un om…
M-am uitat la cei de pe scenă şi am înţeles, de cine este vorba: nu-l vedeam pe tata.
Era după spatele cuiva.
Au vorbit încă doi foşti bolnavi, care tata i-a operat, spuneau că datorită ajutorului care l-a
acordat tata, s-au născut a doua oară.
Aceşti oameni îl priveau pe tata aşa, încât părea că au careva legături
bune,
cu amintiri frumoase. Unul din el continuă să conducător auto, iar altul – vânzător.
Până acasă m+a însoţit Andruşa, pentru că tata a fost chemat urgent la un bolnav.
„ Iar să salveze”, - a spus bătrâna.
Când am ajuns acasă , Andruşa mi-a zis:
-
Semeni
cu tatăl tău! Pe cuvântul meu… semeni! A spus într-un fel, cum m-ar fi onorat. Dar
eu în acel minut mă gândeam, că poate şi semăn
fizic. „Pentru ca să semăn cu el cu adevărat. –gândeam - mai am mult de
învăţat. Pentru că nu e atât de ușor - să faci oamenii să fie fericiţi”.
