Nici acum nu am uitat bătaia luată de la mama, când Nea Vasile a venit și i-a spus mamei ca m-a prins la furat de cireșe. Era o zi frumoasă de vară. Mă plictiseam stand în casă, așa ca am ieșit la plimbare pe ulițele satului, poate vedeam vreun prieten dornic de joacă. Dar ce sa vezi, ca-n loc de prieten văzui un cireș mare și frumos, care-mi făcea cu ochiul. Dar cum să ajung la el, dacă mă prindea Nea Vasile la furat, jar mâncam. Nea Vasile era un om tare zgârcit, ursuz, cu nimic nu-i intrai în voie. L-am urmărit, iar când am văzut ca a plecat de acasă, am fugit repede în grădină.
Am stat și am mâncat minute în șir, uitând de Nea Vasile. Când sa mă dau jos din cireș, Nea Vasile mă aștepta cu bata. Speriat, am coborât din cireș, convins ca voi lua o bătaie pe cinste. După ce mi-a tras vreo doua bâte peste fund, m-a luat de urechi, și pana acasă așa am mers. Când m-a văzut mama, a început sa-si facă cruce. Săraca, cred ca se saturase de năzdrăveniile mele. De parcă nu fusese suficientă bătaia primită de la Nea Vasile, mi-a mai dat și mama o bătaie, ultima din viața mea dar zdravănă.
