Afara soarele iti ardea sufletul, era vara, luna lui iulie-o luna ca focul. Pentru a parisi săgețele străpunse dd catre soare, m-am inecat in sînul naturii. Era o padure, deasa, verde, cât de frumoasa atit si de infricoșătoare. Copacii aveau ramuri ca niste mâini intinse, iarba era verde ca un cobor, unde si unde vedeau cite un animălauț, ascuzindu-se iute dupa o frunza verde, inca udă de roaua dimineții curata ca lacrima. Era linistea care faptura omului nu o putea invige. Citecul duios al pasarilor te alina, te simtea-ai acasa in bratele mamei, si uitai ca defapt esti in sânul naturii.
