Este vorba de ultima suflare a vieții înaintea morții, într-un fel părintele vrând parcă să amâne tragicul sfârșit. Nostalgia față de cele lumești, față de obiectele bisericești care l-au înnobilat în fața Domnului pe pământ, dragostea sa nemărginită față de credință și oameni îl fac pe părinte să exclame într-un monolog interior cât de plăcută va fi revederea cu cei dragi în grădina Domnului.
