,,În viață joacă teatru doar cei care n-au niciun rol" l-am putea numi motto-ul celor care nu au niciun ideal, al celor fără de prezent care în tumultul vieții au știut să fie doar spectatori pe scena unde eroii sunt doar cei cu coloană vertebrală si ideal.
Uneori vedem trecând pe lângă noi oameni cu umbrele inconvoiate de durere, durerea aceea surdă, disproporționată pe care doar sufletul o știe și o lasă sa-i închine obrajii cu o lacrimă. Sunt cei fără motivație, un drum târșit de pași fără idealuri. Se împiedică și cad de lama cu care viața i-a rănit. Neputincioși ridică ochii spre cer și imploră. Cortina cade peste lunga noapte a vieții lor fără să rostească niciun cuvânt. Cortegiul se-apleacă și tace...
