Maria era supărată pe mine... O vedeam, o simțeam. Ochii ei albastrii erau plini de lacrimi, încă câteva minute si ar fi izbucnit intr-un plâns de nestăpânit. Colțul buzelor roșii ca focul erau lăsate în jos, exprimau tristețe, dezamăgire. Sprancenele erau ca un acoperiș pentru ochi, erau ușor încruntate. Toate cutele de pe fața ei o trădau. Era copleșită de o tristețe desăvârșită, care se molipsea ca o boala, mă cuprinsese si pe mine. N-aveam ce sa fac... Până și corpul ei emana supărare.
