Culorile! Mereu mi-au placut culorile. Si am noroc, pentru ca sunt si eu una dintre ele.
Nu sunt chiar una dintre cele mai preferate culori, dar sunt una. Nu sunt asa de linistitoare ca albastrul cerului senin de vara, sau asa de stralucitoare ca rosul sangeriu, pierdut de razboinici in lupte, nici asa de luminos ca galbenul soarelui stralucitor. Dar sunt o culoare.
Multi dintre voi ar considera ca albul nu este o culoare. Eu va zic ca este. Albul este fara indoiala o culoare si dupa parerea mea nu ati vrea sa ne certam.
Printre nuantele admirabile de verde, mov, roz sau portocaliu nu par mare lucru, dar va asigur ca sunt. Fara mine, multe desene nu ar avea niciun sens. Sa incepem de la inceput. Daca albul nu ar fi o culoare...daca albul nu ar exista, pe ce fel de coli ar desena toata lumea? Pe foi negre? Sau maronii? Eu cred ca n-ar fi cu putinta.
Fara mine, ce culoare ar avea zapada care cade din cer iarna? Gri? Roz? Galbena? Nu prea cred ca i-ar placea cuiva zapada galbena.
De aceea va spun ca sunt o culoare. Clar sunt o culoare. Si daca nu sunteti de acord, ar fi bine sa va pastrati parelile pentru voi. Daca eu nu sunt o culoare, la urma urmei, nici negrul nu e o culoare. Nici griul nu ar fi o culoare. Ati mai auzit vreodata de gri facut fara alb? Daca eu nu exist, nici griul nu exista, asa ca negrul ar fi lipsit de importanta. Deci va rog sa nu imi mai spuneti ca sunt o non-culoare pentru ca nu este asa. Sunt o culoare, la fel ca rozul, albastruul, vredele, rosul si tot restul culorilor.
