PRIMUL ALINEAT:Teatrul,singurul loc unde pot sa imi pun gandurile in ordine,sa ma gandesc la nemurirea sufletului si vesnica meditatie asupra vietii.Insa,un singur lucru mi-a acaparat atentia si anume scena inconjurata de perdele rosii,legate cu sfori aurii.Toata lumea isi indreapta privirile spre viitorul univers unde interpetrarea actoriceasca v-a crea atmosfera,iar scenariul este sensul sau regulile de ghidare pentru actori.Ma asez comod in scaun si privesc in fata fara o anumita concentrare.
AL DOILEA ALINEAT:Luminile s-au stins,iar o copertina gigantica dezvaluie o multitudine de obiecte care creeaza o strada pe timp de seara.Erau doi barbati imbracati modest,unul care isi sprijinea corpul de un felinar vechi,iar celalalt seza pe o banca inchisa la culoare,plangea.Totusi,acea simpla imagine cu omul care arata atata nepasare fata de actantul de pe banca,creaza o imagine dramatica,evidentiata prin indiferenta omeneasca.Actorii erau pur si simplu mult prea expresivi,atat de expresivi incat au inceput sa imi cada cateva lacrimi pe obrazul rece,emotionat pana la oase.Se terminase actul printr-o cerere disperata de ajutor de catre omul cazut in oceanul tristetii.Era fratele acestuia,un frate care a gresit in fata celuilalt,o greseala pe care nimeni nu o putea ierta.
ULTIMUL ALINEAT:Nu am putut rezista.Doar privirile imi distrugeau sufletul,iar cuvintele erau ca niste sageti care imi atacau logica.Nu o fost o simpla sceneta,a fost un crud adevar care m-a lasat rece mult timp de atunci.
Cu drag,Leon!
