👤
RSTH
a fost răspuns

#1847 PBINFO
Cerinţa
Scrieți definiția completă a subprogramului C++ recursiv P care primeşte prin intermediul parametrului n un număr natural nenul (n≤100), iar prin intermediul parametrului x un tablou unidimensional cu n componente întregi, de maximum șase cifre fiecare.

Subprogramul furnizează prin intermediul parametrului s suma elementelor din tabloul x care au valori numere prime.

Restricţii şi precizări
0 < n ≤ 100
numele subprogramului cerut este P
parametrii sunt, în această ordine: x, n, s
elementele vectorului x sunt indexate de la zero
se recomandă realizarea unei soluții recursive

Exemplu
Dacă n=6 și x=(12, 7, 6, 3, 8, 5), după apel s=15.

Important
Soluţia propusă va conţine definiţia subprogramului cerut și eventual al altor subprograme, apelate de acesta. Prezenţa în soluţie a altor instrucţiuni poate duce erori de compilare sau de execuţie care vor avea ca efect depunctarea soluţiei.