Răspuns :
Un fecior de împarat, auzind despre frumusetea unei domnite închisã într-un palat cu grãdina de aur, porneste înspre ea. Dar în cadrul unei ferestre deschise, pânã sã ajungã feciorul, domnita este vãzutã de un zmeu, "puternic duh care trãieste în pesterile muntilor si poate sã capete orice înfãtisare". Acesta "se prefãcu în vânt si când adie pe fata si umerii frumoasei fete, el se prefãcu în stea si se repezi în odaia fecioarei. Acolo însã, el se preschimbã într-un frumos tânãr luminãtor si-i grãi: "Esti cea mai mândrã dintre femei si nici un om nu e vrednic sã-ti desfacã cingãtoarea hainei; eu însã sunt mai puternic decât toti muritorii si împãrãtia mea nu are margini. Urmeazã-mã si fii a mea, te voi duce unde luminã vesnicã, mai sus de nori, în vecinãtatea Soarelui". Atunci rãspunse frumoasa fatã de împãrat: "mã dor ochii când te privesc si nu pot suferi strãlucirea ta; dacã te-as urma, as orbi, si vecinãtatea Soarelui m-ar arde".
Atunci Zmeul cel puternic se întristã, se prefãcu iarasi în stea si se înapoie în Cer. Acolo rãmase el toatã noaptea si privi jos în cãmãruta frumoasei fete; razele lui însã erau palide si lâncede, parc-ar fi fost întunecate de jale. Si când veni noaptea urmãtoare, puternicul zmeu se prefãcu într-o ploaie si cãzu în odaia fetei de împãrat. Acolo luã el însã înfãtisarea unui tânãr frumos ai cãrui ochi erau albastri ca marea cea adâncã si al cãrui pãr lucea în lumina lunii ca solzii pestilor. Si grãi cãtre ea: "urmeazã-mã si fii a mea, te duc acolo unde nu pãtrunde raza soarelui, adânc sub fundul mãrii, acolo îti dãruiesc castele de corali rosii si albe mãrgãritare".
Fecioara de împãrat rãspunse atunci:" Mi-e frig în apropierea ta si, dacã te-as urma în palatele tale de mãrgean si mãrgãritare albe, unde nu pãtrunde nici o razã a Soarelui, atunci ar trebui sã mor de frig ".
Si puternicul Zmeu se întristã si zise:" Ce trebuie sã fac eu ca tu sã mã iubesti? Cere ce vrei, dar fii a mea". Atunci fata cea frumoasã gândi sã-i încerce puterea iubirii si dacã nici o jertfã nu i-ar fi prea mare ca s-o câstige, si-i grãi: "Ca sã te urmez si sã fiu a ta, trebuie sã te lepezi de toatã puterea si nemurirea ta, trebuie sã fii un om ca toti ceilalti, ca sã te pot îmbrãtisa fãrã sã mã tem de tine". Atunci duhul cel puternic se uitã la fata cea frumoasã si nici o jertfã nu i se pãru prea mare pentru iubirea lui si grãi:" Fie dupã cum doresti. Mâine voi zbura la scaunul Domnului si-i voi aduce înapoi nemurirea si puterea pe care mi le-a dãruit si-l voi ruga sã mã preschimbe într-un om slab si muritor, ca tu sã fii a mea".
Si zicând cuvintele acestea s-a prefãcut în curcubeu, s-a urcat sus în cer si a rãmas acolo toatã noaptea deasupra palatului fetei de împãrat. Dar soseste si feciorul care plecase în cãutarea ei, iar fata zãrindu-l, se îndrãgosteste de el si-l urmeazã. Pe când însã feciorul de împãrat zbura cu frumoasa fatã, Zmeul cel puternic zbura la scaunul lui Dumnezeu: "Doamne îti aduc înapoi toatã strãlucirea si puterea ce mi-ai dãruit. Iubesc o copilã a pãmântului, de aceea îngãduie-mi, o Doamne, sã fiu vremelnic si slab ca ea". Ziditorul însã rãspunse: "Tu nu stii ce ceri. Copiii pãmântului sunt ca spuma mãrii, o adiere de vânt îi plãsmuieste, o adiere de vânt îi nimiceste. Si iubirea lor e ca o stea cãzãtoare, vine din cer, mersul ei este luminos, dar se stinge cum atinge pãmântul si viata ei tine numai o clipã". Zmeul însã se rugã a doua oarã. Atunci Domnul zise: "Priveste jos!" Si Zmeul vãzu cum frumoasa fatã de împãrat, care-I ceruse jertfa puterii si nemuririi, fugea în bratele unui fiu al pãmântului... El însã nu vroi ca unul sã moarã în bratele celuilalt, pentru cã tot iubea pe fata de împãrat. Pe ea o strivi sub o prãvãlire de stânci, iar pe el îl lãsã sã moarã de întristare".
