Enric privea fără încetare la minunatul spectacol care avea înăbușe cerul de lumina si fum...voia mult sa îl vadă si sa zboare si el odată cu coloratele lumini spre înaltul cerului, sa se piardă printre norii nopții si sa exploreze noi orizonturi. Păcat încă că adormise... în acea seară începu să viseze spectacolul de lumini, erau multe si mari si așa frumoase... făceau un zgomot infernal!
Enric se intreba de ce luminile dispăreau așa brusc... unde plecau așa misterios? Fix atunci, una din luminile unei artificii intra in vorba cu el:
- Buna! Numele meu este Luminița si sunt o bucată din inima unui artificiu.
- Bună! Unde au dispărut așa brusc suratele tale?
- S-au dus în lumea luminii, o lume in care e doar lumină. Vezi tu.... după ce oamenii aprind artificiile, acestea mor in schimbul frumuseții pe care o vedeți.
- Este așa trist... Tu cum de nu ai murit?
- Eu am avut noroc.
Cei doi se împrieteniseră si Enric învățase multe de la noua lui amică... totul însă fusese un vis care trecuse... Enric se trezise, se uită pe geam si își aminti cu drag de prietena lumină din visul său.
