In padurea de langa satul York se afla un han in care lumea venea, se odihnea , pleca sau manca si bea pe saturate.
Crasmarita de acolo era o femeie voinica, mereu vesela si plina de compasiune. De multe ori ii treceau pragul oameni care fugeau din calea poterei locale. Nu ascundea hotii, talharii. Ci doar pe aceia pe care darile ii asupreau peste masura.
In acea zi, hanul era plin.
Un tanar cu chimirul plin de galbeni vorbea tare si se lauda cu cat de multi oameni lucreaza pentru el si cat de greu era sa le adune galbenii. De nicaieri un altul s-a apropiat de el si i-a cerut sa ii umple si lui cofa daca era atat de bogat si ii prisoseau slotii din punga. Tanarul laudaros a facut ochii cat cepele si a inceput sa-l ocarasca. Si-a aratat punga cu bani si gonindu-l la munca campului. Fara sa isi dea seama cand s-a intamplat s-a trezit cu mana goala. Omul care ii ceruse vin era un haiduc cunoscut . I -a zambit si i-a multumit pentru generozitate, incepand sa imparta in stanga si in dreapta banutii stralucitori.
Crasmarita ii privea uimita. Stia ca in orice moment va sosi si potera . Asa ca i-a cerut haiducului sa se miste repede si sa fuga cat apuca.
O alta zi in hanul ei frumos se termina cu bine...
