Fulgii de nea alunecau pe cerul instelat ca niste litere ce formau un poem dedicat iernii.Ramas mut de fascinatie am devenit de-o data visator.Immi doreau atat de mult sa pot vorbii cu ei .Dar,dintr-o data un fulgusor ratacit in palma mea mi-a soptit.
-Ce mana fina ai.Sa nu ma strangi,Te rog!
-Ce dragut si pufos esti.Nu ,nu as putea sa fac asa ceva.
-Multumesc,vorbi el cu o voce ingereasca.
-Stii,in noaptea aceasta mi s-a implinit visul.
-Care a fost visul tau ?
-Sa pot vorbii cu tine si cu prietenii tai
-Si eu mi-am dorit sa vorbesc cu voi oamenii.
Din casa se aude dintr-o data un strigat:
-Ana ,intra in casa e tarziu.
-Imediat mama.spuse fata cu un glas domol.Trebuie sa plec-ii sopti ea noului prieten-ne vedem maine ,tot aici ,la aceeasi ora.Sa ai grija de tine.
-Bine .Si tu la fel..Pe maine!
