RELIÉF, reliefuri, s. n. 1. Configurație a suprafeței terestre constituită din totalitatea neregularităților de forme pozitive sau negative considerate față de un plan de referință general sau local. 2. Ridicătură, proeminență pe o suprafață. ◊ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieșit în afară dintr-un plan, proeminent. ◊ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidență, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; foită, strălucire. 3. Sculptură fixată pe o suprafață plană. V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr.relief.
