Cea dintai apare in prima parte, Glasul pamantului", capitolul Zvarcolirea" si il prezinta pe Ion contempland, in zorii zilei, fostele pamanturi ale familiei. Pamantul apare ca un stapan, ca o divinitate mitologica - glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l", iar Ion, in ipostaza fiintei umile - se simtea mic si slab, cat un vierme pe care-l calci in picioare". Exclama Cat pamant, Doamnei". Lucrarea pamantului schimba insa raportul de forte; omul intra in stapanire si, asemeni divinitatii primordiale, recreeaza lumea: Se simtea atat de puternic incat sa domneasca peste tot cuprinsul".
A doua scena**pare in capitolul Sarutarea" din Glasul iubirii". Ion, posesorul pamanturilor mult ravnite, este acum un urias (Se vedea acum mare si puternic ca un urias din basme care a biruit [] o ceata de balauri ingrozitori"), venit la camp in straie de sarbatoare, sa le mangaie ca pe niste ibovnice credincioase".
