"Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,
Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!"
Ultima strofă a poeziei "Steluța" de Vasile Alecsandri reprezintă adresarea directă a eului liric către o ființă iubită prin folosirea pronumelui personal la persoana a II-a, singular "Tu" și a verbului la persoana a II-a, singular "Ai deșteptat", care conturează subiectivitatea eului și importanța iubitei, fiind asemănată cu un "dar" neprețuit și prin repetiția cuvântului "iubire" în metafora "dar ce prin iubire, la a iubirii soare" a trezit în sufletul eului creator sentimente puternice, creatoare marcate de inversiunea deosebită: "poetice simțiri". Trecerea iubitei în lumea celor nemuritori este marcată de secvența "Primeşte-n altă lume", iar eul liric, îndurerat, îi oferă acesteia un ultim omagiu prin comparația sfâșietoare: "lăcrimioare/ Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!".
