E vorba despre o poezie dedicată munților Carpați și, pe alocuri,
geografiei acestor munți, legați de sentimentul nostru de a fi români .
Aflăm despre frumusețea priveliștilor, despre cerul împodobit cu stele,
despre vechea noastră doină strămoșească.
Iar peste toată splendoarea nopții, se arată luna, lunecând prin văile
misterioase ale bătrânilor noștri munți.
Și pare cum cerul și pământul ar fi legate cu fire argintii, ale unui neștiut
păianjen, venit din văzduhuri, pentru a întregi visul unui înger ,
care-abia se duce la culcare.
