Puiul
Eram în vacanța de vară. Soarele încălzea blând pământul. Lanul de grâu strălucea în razele astrului luminos. Cum mă plimbam prin lan am găsit un cuib. Nu părea făcut de mult timp. Lângă acesta era un pui mic, cu puf moale, care plângea.
-De ce plângi, puișorule?
-Mama şi frații mei au plecat fără mine, pentru că mi-am rupt o aripioară.
-Vai, ce trist! Cum te cheamă?
-Nu am nume... Ai vrea să-mi dai tu unul?
-Hm... Ce-ar fi să te numesc Ghemotoc?
-Prea banal...
-Dar Pufuşor?
-Nu-mi place...
-Aripă de Puf?
-Da! E un nume potrivit! Îți mulțumesc!
Ne-am jucat până când s-a întunecat. Mi-a plăcut mult întâlnirea mea cu puișorul, dar îl mai ştiam de undeva, poate dintr-o poveste...
