Steaua argintie strălucea pe cerul negru ca tăciunele, ieșind în evidență printre miile de becuri nemuritoare din jurul ei.
Rochia roz era cusută ușor și frumos, cu perle și voloane adaugate ici-colo pentru a o face să pară ca o prăjitură dulce și decorată.
Vocea duioasă, ca de înger, răsuna în întreaga cameră goală, umplându-mă de emoții și de bucurii, amintindu-mi de buna mea mamă...
Mângâierea dulce a mamei îmi venea în gând, în timp ce îmi cânta balade atât de frumoase sau îmi citea povestile nemuritoare ale copilăriei.
O iarnă geroasă s-a așternut, intrând deodată cu fulgii mici și argintii dr nea care dansau prin aer, urmând să cadă la pământ pentru a forma o uriașă pătură de zăpadă.
