O privire la toamnă
Frunze reci și vechi se sting
Căzând ușor către pământ
Natura și copacii plâng
Privind frunze triste zăcând.
Doar păsările străbat cerul,
Cenușiu și plin de dor
Copacii le privesc, cu dorul
Și dragostea-n lacrima lor.
Acum tăcerea se așerne,
Copacii plâng, totu-i pustiu
Și privirești în jur, alene
La tot pământul ruginiu.
Toamna a venit în țară
Distrugând și omorând,
A vestejit și distrus iară
Și ne-a lăsat pe toți plângând.
Căci tu, toamnă, ești o regină,
Ce natura ai stăpânit
Care are totuși inimă
Deși totul a vestejit.
Tu, toamnă, ne-ai lăsat în lacrimi
Și vara toată ne-ai furat
Ne-ai lovit ca și cu niște spini
Și-acum iar ne-ai abandonat.