Cum explicati absenta indicilor de spatiu si de timp din fragmentul:
Sus, pe o columnă înaltă, stătea, privind peste cetate, statuia Prinţului Fericit. Era acoperită de foiţe de aur, ochii erau două safire luminoase, iar în mânerul spadei avea un rubin.Un Rândunel, ce zbura spre calda Ţară a Egiptului, îşi făcuse culcuş de odihnă la picioarele statuii. Într-o seară, pe când se pregătea de culcare, Rândunelul a simţit două picături de apă stropindu-i trupuşorul. Ochii Prinţului înotau înlacrimi.- De ce plângi?- Pe vremea când eram în viaţă şi aveam inimă de om nu plângeam. Stăteam închis în palat şi nu ştiam ce este dincolo de ziduri. Acum văd toată hidoşenia şi amărăciunea din cetate. Într-o căsuţă văd o femeie cu un copil bolnav. Rândunelule, du-i femeii rubinul meu!Şi Rândunelul a dus rubinul.- Ai făcut o faptă bună, Rândunelule! Acum te rog să duci unuldin ochii mei de safir studentului pe care-l văd în mansarda lui, chinuit de foame şi de frig!Şi Rândunelul a dus safirul.- În piaţǎ vǎd o fetiţǎ care vinde chibrituri. Le-a scǎpat în noroi şiacum plânge. Taicǎ-său o va bate dacă nu duce bani acasă. Mergi şi dă-i celǎlalt ochi al meu.- Eşti orb acum, Prinţule! O sǎ rǎmân cu tine mereu. Nu mai plec!Prinţul i-a mai cerut apoi sǎ ducǎ foiţele de aur care-l înveleauoamenilor sǎraci. Iar prietenul lui, Rândunelul, aşa a fǎcut.Apoi a venit zǎpada şi dupǎ zǎpadǎ îngheţul. Bietul Rândunel abia mai avu putere sǎ zboare încǎ o datǎ sus, pe umǎrul Prinţului. L-a sǎrutat pe obrajii lipsiţi acum de strǎlucirea safirelor din ochi şi s-a prǎbuşit mort la picioarele lui.
  Cât despre Prinţ, când primarul şi consilierii au vǎzut cǎ statuia nu mai era frumoasǎ, au hotǎrât sǎ o dǎrâme.