Crăiasa din povești este o poezie definitorie pentru viziunea lui Mihai Eminescu asupra iubirii ( ca în poezia Lacul ) și a naturii. Ca specie este un mic poem, complicat în spirit romantic prin intensitatea visului descris. Eul poetic aspiră spre absolut, reprezentat de o ființă cu ochi albaștri în care ” toate basmele s-adună ”.
Tema sau mesajul poetic al operei se conturează încă din primele strofe ale textului. Astfel, imaginarul eminescian armonizează elementele naturii terestre: lacul, câmpia, trestiile, florile, cu cele astrale nocturne, creând un loc magic, ce transpune îndrăgostitului într-un alt regim existențial, al mitului. Natura întreagă pare erotizată, fiind parcă o întruchipare a principiului feminin.
