Cand eram mic copil mergeam la bunici.
La sat, la ei aveam multi prieteni.
La marginea satului era un câmp plin cu iarba. Acolo seara ne strângeam cu totii. Ne așezăm pe iarba "pufoasa" pentru a privi apusul. Dupa apus răsărea luna.
Bunicii ne chema in casa. Noi le povesteam ce văzusem.
Îmi amintesc cu drag, amintirile din copilărie. Copilăria este singurul paradis pierdut.
SPER CA TE.AM AJUTAT ;))
