Poezia "O furnică poetă" nu este chiar o poezie, ci este o poezie despre
poezie. Furnica, foarte harnică, se urca pe instrumentul de scris poezii și
nu părea să-i fie deloc frică. Dar, un risc exista, totuși, riscul de a cădea în
călimara cu cerneală, de unde ar fi ieșit albastră pe afară și poetă pe interior.
Aici ar fi, de fapt, o ironie foarte fină, care aduce în discuție relația dintre
hărnicia de a consuma cerneala și talentul de a scrie o poezie.
Finalul se înscrie tot în notă ironică, unde furnica este ipotetic transpusă în
rolul de a face o cerere sau o reclamație, pentru a fi și ea primită și
recunoscută ca o celebră creatoare de gânduri și de melodioase rime,
așa precum este maestrul greierele, despre care toată lumea știe cum
mai cântă și ne încântă toată vara, cu vioara lui.
