Părțile de vorbire sunt cuvinte sau locuțiuni care fac parte din 10 clase gramaticale grupate după:
sensul lexical - ceea ce exprimăforma lor - caracteristici morfologiceposibilitatea de a îndeplini anumite funcții sintactice.Cel mai important rol în clasificarea părților de vorbire îl are sensul lexical, adică ceea ce exprimă fiecare parte de vorbire. Astfel:
substantivul - indică obiecte;pronumele - ține locul unui substantiv;numeralul - exprimă un număr sau o determinare numerică;adjectivul - exprimă o proprietate a unui obiect;verbul - exprimă o acțiune sau o stare;adverbul - exprimă o caracteristică a unei acțiuni sau a unei stări;interjecția - exprimă exteriorizarea unui sentiment, a unei stări fizice sau psihice sau a unui sunet;articol - parte de vorbire care determină o altă parte de vorbire (de obicei un substantiv) și marchează diverse funcții gramaticale și stilistice ale acesteia;conjuncția - parte de vorbire neflexibilă. Conjuncția nu are funcție sintactică și are rol morfologic auxiliar. Ea se analizează gramatical cu partea de vorbire care o însoțește;prepoziția - nu are sens de sine stătător și este un simplu instrument gramatical ce servește la stabilirea unor raporturi gramaticale.
Gen barbat sau femeie
Numar:numărul singular: atunci cînd substantivul denumește un singur obiect, șinumărul plural: cînd sînt denumite două sau mai multe obiecte. Tot pluralul se folosește și pentru a denumi zero obiecte.
Caz:Listă de cazuri, în diferite limbi:
AbesivAblativAcuzativAdesivAgentivAlativBenefactivCauzalComitativDativDelativDirecționalDistributivGenitivElativErgativEsivIlativInesivInstructivInstrumentalLocativNominativPartitivProlativSociativSublativSuperesivTerminativTranslativVocativ
Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare[2] prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. Exemplu cu verb la indicativ: Cântă într-un cor.
Conjunctivul exprimă în general o acțiune virtuală, adică realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acțiune dorită, preferată, permisă, cerută, recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziție pozitivă, dar verbul poate fi și negat. Exemplu: Vrea să cânte într-un cor.
Modul condițional-optativ exprimă în general o acțiune ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, sau o ipoteză nerealizată în trecut. În română poate exprima și acțiunea de realizarea căreia depinde sau ar fi depins realizarea altei acțiuni. Poate fi folosit de asemenea și pentru exprimarea unei dorințe, precum și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Exemplu: Ar cânta într-un cor dacă ar fi primit.
Prezumtivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă, prezentată ca presupusă, bănuită: O fi cântând bine, de aceea este primit în cor.
Imperativul exprimă o acțiune realizabilă, prezentată ca poruncită sau, cu verbul negat, ca interzisă: Cântați în același ritm!
Mod:Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare[2] prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se realizează în momentul vorbirii sau care se va realiza în viitor, dacă apare într-o propoziție enunțiativă. Dacă este folosit într-o propoziție interogativă, exprimă un fapt a cărui realizare rămâne de verificat. Verbul la indicativ poate fi și negat. Exemplu cu verb la indicativ:
Cântă într-un cor.
Conjunctivul exprimă în general o acțiune virtuală, adică realizabilă sau posibilă. Astfel, poate fi vorba de o acțiune dorită, preferată, permisă, cerută, recomandată, necesară, obligatorie etc., în propoziție pozitivă, dar verbul poate fi și negat. Exemplu: Vrea să cânte într-un cor.
Modul condițional-optativ exprimă în general o acțiune ipotetică a cărei realizare în prezent sau în viitor depinde de realizarea altei acțiuni, sau o ipoteză nerealizată în trecut. În română poate exprima și acțiunea de realizarea căreia depinde sau ar fi depins realizarea altei acțiuni. Poate fi folosit de asemenea și pentru exprimarea unei dorințe, precum și pentru relatarea unui fapt despre realitatea căruia nu există certitudine. Exemplu: Ar cânta într-un cor dacă ar fi primit.
Prezumtivul exprimă o acțiune realizabilă, posibilă, prezentată ca presupusă, bănuită: O fi cântând bine, de aceea este primit în cor.
Imperativul exprimă o acțiune realizabilă, prezentată ca poruncită sau, cu verbul negat, ca interzisă: Cântați în același ritm!
Timp: prezent viitor imperfect
functie sintactica:SUBIECT, PREDICAT VERBAL = funcție sintactică
