Era o zi frumoasa de iulie.Eu impreuna cu Dana,sora mea ne faceam tema unde aveam sa raspundem la intrebari din poezia ,,Ce iti doresc eu tie,Dulce Romanie,,si eram atat de emotionate despre cum Mihai Eminescu isi iubeste tara minunata si semenii dragi.Deodata se aude o voce groasa in camera mea...Mai aveam putin si lesinam cand l-am vazut pe ,,Luceafar,,printre noi.
Avea cartea lui ca o comoara si am vazut ca scria pe ea ,,Mici idei pentru stele mari,,.In ea avea cateva notite pentru romanul sau neterminat.El mi-a explicat ca ideile ii curgeau si intr-o luna a reusit sa termine poezia maiastra ,,Luceafarul,,.El a adaugat incetisor ca natura e sursa lui de inspiratie si ca prima lui poezie este datorata profesorului sau drag.A tinut sa explice ca a colaborat cu alti autori si ca le este dator cu tot ce are el mai de pret fiindca l-au sustinut.A facut mii de reviste si e incantat ca lumea il adora.
A fost minunat!
