RO Study
👤
Zzz10
Zzz10
29-05-2017
Limba română
a fost răspuns
Rezumat la lupul nazdravan pls
Răspuns :
Prietena01
Prietena01
29-05-2017
A fost odata un lup nazdravan care fura copii noaptea dintr-un sat chiar daca el nu era primit,se furisa vicleneste.
Answer Link
VEDEȚI TOATE RĂSPUNSURILE ( 21+ )
Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp
Alte intrebari
Să Se Afle Suma Vârstelor A Doi Frați Știind Că În Urmă Cu Un An Vârsta Lui Matei Era De Trei Ori Mai Mare Decât Diferența Vârstelor Lor Iar Peste Doi Ani Suma
Stabiliti Corespondenta Dintre Elementele Din Coloana A Si B Prin Trasarea Unei Sageti Intre Cuvintele Care Au Lagatura Intre Ele.
28. Pe Cercul C (O, R), Se Iau Punctele M Și N De O Parte Și De Alta A Diametrului [AB]. Dreptele AM Şi BN Se Intersectează În Punctul P, Iar Dreptele BMşi AN S
4. Determinați Numerele Naturale X, Din Fiecare Caz, Știind Că: A) 2* = 32 Solutie. 2* = 25, De Unde Rezultă Că Exponenţii Celor Două Puteri Sunt Egali. Aşadar,
2.oricare Ar Fi Numerele Reale Pozitive A Și B Este Adevărată Inegalitatea Indice A Mai Mare Sau Egal Decât M Indice G Adică A Plus B Supra 2 Mai Mare Sau Egal
O Cantitate Constantă De Gaz Ideal Descrie O Transformare Care Se reprezintă Într-un Sistem De Coordonate (p,V) Ca În Figura Alăturată. Ştiind că Densitatea Ga
Arătați Că 5²⁴/2 < 2⁵⁵ < 5²⁵./ = Linie De Fractie
Ma Poate Ajuta Cineva Cu Toata Pagina
Dați Doua Exemple De Numere Raționale Și Iraționale Cuprinse Între 5 Și 6. Vă Rog Este Urgent .
Mă Poate Ajuta Cineva Vă Rog?