Literele î și â notează același sunet: vocala [î], centrală sau medială ca loc de articulare (din aceeași serie cu [a] și [ă] și închisă (ca [i] și [u]).
De aceea aceste litere nu pot fi denumite numai prin pronunțarea vocalei [î], ci este necesar — pentru diferențiere — adaosul specific „dini”, respectiv „din a”, care se referă exclusiv la proveniența literei, nu și a sunetului. Întrucît î este litera curentă, iar â are întrebuințări limitate, în lectura alfabetului (în care â figurează după a, ă, iar î după i) se renunță la precizarea provenienței lui î, fiind suficientă specificarea de la â.
în, împăca, înainte, încă, înflori, înger,îlci, cînd, fîn, gînd, lînă, mînca și mîncînd, neînsemnat, pîlc, rîu, sîn, tîngui, vînt,coborî, hotărî, ocărî, urî.
mormânt < monumentum, tânăr <tener(us), vânt < ventus; din o: fântână < fontana, lângă < longum ad; din u: rândunea <*hirundinella; chiar din i: dânsul < de + însul (<ipse), râde < ridere, râpă < ripa, râu < rivus, sân < sinus.
