Un adverb de aici:
B. « Şi e linişte pe dealuri
Ca-ntr-o mănăstire arsă ;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri-valuri
Se revarsă.

Niciun nor vazduhul n-are
Foc sub el sa mai ascunza :
Nicio pasare prin zare,
Nu se misca-n lumea mare
Nicio frunza.

Singur vantul, colo , iata
Adormise la racoare
Sub o salcie plecata –
Somnoros in sus el cata
Catre soare.”
Si unul de aici:
A. « Câţiva nori plutesc molateci lunecând spre rãsãrit,
Greu rãsuflã-n a lor umbrã câmpul sterp şi dogorit ...
Ars, pãmântul crapã- ntruna, vlãguit de-atât zãduh,
Colbul stã grãmezi pe drumuri de te-ngropi în el ca-n puf.


Nicio boare nu adie peste holdele pustii...
Crunt dogoarea se revarsã , tot mai aprigã , de sus,
Norii albi, ca nişte visuri au minţit şi-apoi s-au dus.
Dorm în grânele uscate tãinuite ciocârlii ...


Şi sub arşiţa cumplită piere-n ţarini rodul sfânt
E atât senin în ceruri câtă jale-i pe pământ
Trece un corb bătând din aripi croncănind flămând, setos
Toiul verii stăpâneşte nendurat şi dureros «