Răspuns :
Salut!
⋆⋆⋆⋆⋆
„Ursul păcălit de vulpe”, de Ion Creangă
Rezumat
Odată, o vulpe vicleană caută o noapte întreagă hrană, fără a găsi. Dormind sub o tufă de la marginea drumului, simte miros de pește și zărește venind un car tras de boi. Se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi moartă.
Țăranul, crezând că-i moartă, o culege de pe jos și o aruncă deasupra peștelui din car, gândind să facă nevestei o cațaveică frumoasă din blana animalului. După ce carul pornește, vulpea împinge o mulțime de pește pe drum, după care îl strânge grămadă și îl duce la vizuină ca să mănânce.
Apare ursul, care o roagă să-i dea și lui. Vulpea îl sfătuiește să meargă la balta de la marginea pădurii, să-și moaie coada, fără să se miște până spre ziuă, iar apoi să tragă tare. Astfel, va avea și el de două sau de trei ori mai mult pește decât a scos ea.
Vântul rece din acea noapte îngheață apa din baltă și prinde coada ursului care, nemaiputând suporta strânsoarea și frigul, trage și se smucește, rămânând fără coadă. Înciudat pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o ucidă în bătaie. Dar vulpea se ascunde în scorbura unui copac din apropiere și-și bate joc de el, zicând că ori i-au mâncat peștii coada, ori a fost prea lacom și a vrut să prindă toți peștii din baltă.
Degeaba se chinuie ursul să o prindă, că tot nu o poate scoate din scorbura copacului.
⋆⋆⋆⋆⋆
Explicații suplimentare:
Rezumatul - prezentarea concisă a ideilor dintr-un text literar.
Observații:
- în rezumat vom relata doar întâmplările semnificative din text, fără punctarea detaliilor mai puțin importante;
- rezumatul este versiunea condensată a textului, respectând cât mai fidel conținutul;
- rezumatul trebuie relatat obiectiv, fără indici de afectivitate (eliminăm adresări precum: „după părerea mea”, „consider că”, „din punctul mei de vedere”);
- relatarea se face pe cât posibil la timpul prezent.