Scrisoare către un prieten
Noaptea a coborât vie peste pâmânt. Stelele licără a joacă şi luna ... luna e aşa, în creştere, cum adeseori o priveam şi noi. Zărind-o din camera ce-n- deamnă la somn, mi-am amintit iar de tine, dragă prietene!
Gândurile multe au căutat albă foaie şi stilou. Acum scriu pentru ca peste vreo câteva zile să stai turceşte, citindu-mă cu nesaţ.
Cum ţi-e? Eşti sănătos? Eşti la fel de bine ca şi mai ieri?
E atâta timp şi atâta tăcere de când ... şi abia aştept să vii acasă.
Mai e un pic, piculeţ şi vine vacanţa ... şi tu, tu mereu ai locul tău doar la noi. Poate, poate Paştele ne va aduce şi vestea cea bună că vei rămâne de-a pururi acasă, cu noi.
Ştii, Pufică zis de tine: Pufarină, îmi zâmbeşte şi mă roagă din ochi şi codiţă să-ţi scriu că e dor, dor, dor!
Amândoi te îmbrăţişăm şi te-aşteptăm ... de fapt, întreaga casă!
Noaptea e multă. Stelele deja stau ascunse şi luna se-aşază după o ploaie uşoară ce se aude în ritm de somn; şi vine, vine alene pe la gene.
