Este iarna iar gerul bântuie pe la ferestrele caselor îmbătrânite.Neau cea pusoasa si alba ca aripile unui înger se asterna molcom pe pământul cel rece.Raul cel albastru ca ochii mamei mele in care pana acum mii de copii se bălăceau in ei ,acum era doar o balta înghețată pe care mii de copii se dădeau sau învățau sa meargă cu patinele.Ei erau îmbrăcați gros,cu fâșuri,cu mănuși si caciuli erau care si cu fulare tricotate acasă. Brazii cei pana acum verzi curat,acum erau îmbrăcați in niste haine albe ca de gala si priveau prichindeii de odrasle care se jucau urlând de bucurie.In casele oamenilor focul ardea cu putere in sobele de teracota încălzind toate încăperile cele întunecoase si reci.Școlile erau închise din cauza zăpezii așa ca copii aveau o vacanta mai lunga ca alta data si se puteau juca liniștiți.Asta a fost copilăria mea,friguroasa dar frumoasa.(Poate nu e despre toamna dar eu nu vad ca toamna sa poată s afie albastra așa ca am facut-o despre iarna,sac daca nu e buna dar am încercat sa ți-o fac cat mai complexa si mai frumoasa)
