Societatea Națiunilor (sau Liga Națiunilor) întemeiată în urma Primului Război Mondial, a fost o intenție buna din partea statelor învingătoare. Scopul principal al Societății era acela de a menține pacea pe continent și de a evita cu orice preț agresiunea, sau pornirea unui nou conflict mondial.
În teorie, totul a arătat bine, însă în practică s-a văzut ineficiența și limitele ei. Societatea Națiunilor nu avea o armata proprie, cu care sa impună ulterioarele sancțiuni statelor care încălcau pacea pe continent, ceea ce a dus la nebagarea ei în seamă de către statele revizioniste. Exemplu bun este atacarea Manciuriei de către Japonia, sau chiar cucerirea Etiopiei (Abisinia) de către Italia.
Sancțiunile pentru aceste state au fost doar la nivel verbal și cam atât. Nu mai vorbim de "Anschluss", adică de invadarea Austriei de către Germania lui Hitler, unde reacția forurilor de pace a fost aproape nulă.
