In secventa data se zugraveste un puternic conflict interior al unui parinte (nu se precizeaza daca este mama sau tata) care descrie clar momentul in care sentimentul remuscarii il impresoara. Acesta sustine ca in toate il vedea pe fiul sau ca un fel de umbra nefasta care ii inunda sufletul, pana si intr-un simplu tablou. Acesta isi descrie copilul ca fiind senin, pregatit pentru iertarea suprema. Nu se stie pentru ce trebuiue sa fie iertat parintele sau pentru ce anume e cuprins de remuscari, insa din secventa data reiese clar faptul ca e urmarit de imaginea copilului care ii ''umple pieptul de vibratii generoase si ii sfasia sufletul''. Se observa de asemenea si profunda suferinta a unui parinte indurerat care nu isi mai poate revedea copilul poate niciodata, mana sa la usa parintelui nu o sa mai bata iar nimic din aceasta lume ''nu poate spune amaraciunea remuscarii, fata cu ceea ce nu se mai poate indrepta.''
