E o ploaie cenusie care parca a spalat toate culorile orasului, parca Bacovia a zis asta. Si e la fel si in inima mea. Nu stiu, parca nici nu exist pt mama... Nu cred ca ii pasa. Parca un paianjen si-a tesut panza de sufletul ei. Chiar nu stiu. Si ploaia asta care loveste in geam... O fi si ea singura ca mine? Nu cred... Miliarde de picaturi cad in tandem si canta acelasi cantec. Ploaia si mama... Ca doua elemente care persista in mintea mea dar care mi se strecoara printre degete amandoua. Ploaia ma iubeste. Oare mama ma iubeste?
