Curajul lui Patrocle
Soarele mare şi cald se joacă cu mustăţile lui Patrocle. Dormitează alene ca un moş cocoloş adus de vreme. Şi-o rază îi mângâie pleoapele şi el mustăceşte şoaptă şoptită de patruped mic, dar curajos nevoie mare. E câinele fetiţei cu părul scurt şi bunici buni.
Din tihna şi căldura soarelui, Patrocle sare de doi coţi şi-ncepe să latre cu putere. Adulmecă zările şi pleacă iute ca gândul.
Aleargă spre grădina din spatele casei. Miroase la stânga, înainte, de-a dreapta şi dă să se arunce asupra duşmanului şi ... de sub o tufă de bujori grei, mari şi dalbi apare puiul de ied al casei.
Se privesc curioşi şi-apoi cel mic şi proaspăt, iedul, fuge. Patrocle după el: fuga, fuga, fuga ... Patrocle e viteaz şi-l aduce-n ograda casei, iar bătrâna frumoasă şi senină mângâie cele două suflete jucăuşe ...
Mâna ei caldă caută zările de chihlimbar. I-e dor de fetiţa cu părul scurt ... acum e mare, mare. Ştie că mâine va veni acasă.
comparaţie = ca un moş cocoloş;
epitet triplu = bujori grei, mari şi dalbi;
repetiţie = fuga, fuga, fuga;
personificare = personificare;
metaforă = zările de chihlimbar.
