Răspuns :
Răspuns:
Când m-au văzut hoții o rupseră la fugă.
În timpul examenului ideile își luau zborul din capul meu.
Mariei îi plânge inima de când ai plecat.
S-a întors acasă ca un motan plouat.
Explicație:
Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acțiunea , existența, starea, trebuința necesitatea sau dorința.
Clasificare
După înțeles și predicativitate
1 verbe predicative (au înțeles de sine stătător și formeaă singure predicat verbal)
exemplu: Mama pregătește masa.
2.verbe nepredicative (nu au înțeles de sine stătător și nu formează singure predicat)
a.verbe copulative (nu au înțeles de sine stătător și intră în alcătuirea unui predicat nominal)
verbele copulative sunt:
• a fi: Andrei este inteligent.
• a deveni: Ea a devenit asistentă.
• a ieși: Noi am ieșit doctori.
• a ajunge: Mama ajuns procuror.
• a se face: Ea s-a făcut designer.
• a însemna: El înseamnă infinitul.
• a părea: Ea pare afectată.
• a rămâne: El a rămas același.
• a se naște: El s-a născut talentat.
b. verbe auxiliare ( nu au înțeles de sine stătător și intră în alcătuirea unor timpuri verbale)
• a avea: Maria a cântat la pian.
• a fi: Noi am fi mers la concurs.
• a vrea: Ei vor veni la mare.
După formele personale
1. verbe personale (care au forme pentru toate persoanele)
2. verbe impersonale ( ca înțeles acțiunea lor nu poate fi atribuită unei persoane)
exemplu: a tuna, a fulgera, a ploua, a se însera;
! verbele care se referă la acțiuni pe care nu le fac anumite persoane , ci ființele necuvântătoare, se numesc unipersonale
exemplu: latră, gâgâie, cotcodăcește
Expresiile verbale impersonale sunt construcții alcătuite dintr-un verb copulativ și un adverb sau o locuțiune adverbială:
• este usor, este necesar, este de mirare, pare cu neputință
Verbul cunoaște două mari categorii de moduri:
A. Moduri personale/predicative
• Indicativ
• Conjunctiv
• Condițional-optativ
• imperativ
B. Moduri nepersonale/nepredicative
• Infinitiv
• Gerunziu
• Partipiciu
• Supin
Indicativul - exprimă o acțiune sigură, reală, adevărată. Are următoarele timpuri:
1. prezent: argumentez
2. imperfect: argumentam
3. perfect simplu: argumentai
4. perfect compus (se formează cu auxiliarul verbului „a avea” + participiul verbului ): am argumentat
5. mai mult ca perfect: argumentasem
6. viitor (se formează cu auxiliarul verbului „a vrea” + infinitivul verbului): voi argumenta
7. viitor anterior (se formează cu auxiliarele „a vrea, a fi” + participiul verbului): voi fi arumentat
8. viitorul popular: o să argumentez
Conjunctivul- exprimă o acțiune posibilă, realizabilă.
! se recunoaște după conjuncția „să”, care însoțește verbul.
Are două timpuri:
1. prezent: să argumentez
2. perfect ( se formează cu auxiliarul verbului „a fi”+participiul verbului) să fi argumentat
Condiționalul-optativ - exprimă o dorință a cărei realizare depinde de o anumită condiție. Are două timpuri:
1. prezent (se formează cu auxiliarul „a avea” + infinitivul verbului): aș argumenta
2. perfect ( se formează cu auxiliarele „a avea, a fi” + participiul verbului): aș fi argumentat
Imperativul - exprimă un ordin, o poruncă, un îndemn.
Are numai timpul prezent.
Are numai persoana a II-a, singular și plural.
1. forma afirmativă: argumentează
2. forma negativă: nu argumenta!
forma negativă de la persoana a II-a se alcătuiește prin adăugarea adverbului de negație, nu la forma de infinitiv a verbului.
B. Modurile nepersonale:
Infinitiv- arată numele actiunii
Este însoțit de prepoiția „a”
1. forma scurtă: a argumenta
2. forma lungă (obținută prin derivare cu sufixul -re): scriere, chemare;
Are două timpuri:
1 prezent: a argumenta
2 perfect: a fi argumentat
Gerunziu - exprimă împrejurarea în care se săvârșește o altă acțiune.
formele verbelor la gerunziu se termină în: -ând, -ind
ex: argumentând
Participiu - exprimă o acțiune terminată și suferită de o ființă sau de un lucru, având valoare de adjectiv.
ex: argumentat
Supin - exprimă o acțiune ce urmează să fie realizată
Se formează din participiul masculin, singular precedat de prepozițiile: de, după, la, pe, pentru;
ex: de argumentat
Locuțiunile verbale sunt grupuri de cuvinte care au sens unitar și țin locul unui verb.
exemplu: a băga de seamă, a lua-o a sănătoasa, a avea loc, a-și aduce aminte
Caracteristicii:
1. au în alcătuirea lor, în mod obligatoriu, un verb predicativ
2. cealaltă parte componentă este un substantiv, precedat sau nu de prepoziție
3. ca și verbele, locuțiunile verbale pot fi personale : a lua parte, a se da de-a rostogolul, sau impersonale: a-i părea rău, a-i părea bine
4. flexiunea locuțiunii este dată de verb, iar celălalt termen îi dă sensul
5. apar la toate cele trei diateze
6. au, în general, aceleași funcții sintactice ca și verbele
Locuțiunile verbale se scriu în cuvinte separate
ex: a aduce aminte, a avea de-a face. a băga de seamă, a da năvala, a o lua la sănătoasa;
