În opinia mea, munca poate fi privită din două ipostaze, mai întâi ca
mijloc prin care ne agonisim cele necesare vieții, apoi ca mijloc de
dobândire a unui rost superior al vieții, de împlinire a unei meniri, a
unei vocații.
Iubim munca doar în momentul în care ne oferă satisfacții, dar ironia
constă în faptul că nu putem obține aceste satisfacții decât prin muncă.
Lucrul bine făcut dus până la capăt, ca o încununare a unui efort fizic
sau intelectual care ne-a consumat, ne-a solicitat și ne-a ambiționat,
ne oferă energii nebănuite și pofta de a repeta o experiență care, deși
istovitoare, ne poate satisface.
