Astă-primăvară, eram în luncă cu Gheorghiţă. Soarele dăruia razele calde pământului. Covorul verde, pufos acoperise lunca. Copacii se înveşmântaseră cu haine verzi.Gheorghiţă îmi arată: - Aici e cuibul. M-am înălţat să privesc cu inima ticâind. Ce minune! Nu mai văzusem niciodată un cuib de păsărele. Cuibul era mic. Pe dinafară era zidit cu paie şi crenguţe subţiri, prinse între trei ramuri de copac. Pe dinăuntru era căptuşit cu puf fin ca un culcuş de vată. Acolo erau patru ouă albastre cât patru bomboane. Am vrut să le ating. Gheorghiţă m-a oprit:
