Poezie dedicata stramosului Ion Creanga'
de Nicolae Labis
A fost odata unul, Ion Creanga
Crescut din brazda-n dangat de talanga
In piept avea vilvori de jeragai
Si-acela mi-i strabun de sange, mie.
Cu mana lui a dat sa instruneasca
Precum pe-o cobza limba romaneasca.
Si-a zdranganit c-un deget asudat
Tot cantece cum nu s-au mai cantat.
Dar cand s-a dus ca oamenii sub lut
Pe struna lui rugina s-a facut...
Si m-a plait as'noapte gandul un
Ca azi, din nou, se cade eu s-o instrun.
