I ,, Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : metaforă
De lume răzleţită şi sfioasă, epitet dublu In ramă de salcîm zăresc o casă. imagine vizuală
Şi-n casă, într-un colţ întunecat, Văd un copil de mama lui certat.
El mâinile şi-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută şi nendurătoare.
Din toţi câţi trec, nu-i nimeni să-l aline ! Şi plânge-năbuşit copilul imagine auditivă Ş-adoarme în suspine.
Dar peste noapte-o biruieşte dorul imagine dinamică Din somnu-i sare muma, Şi spre ungherul unde-i doarme-odorul Păşeşte-n vîrful degetelor numa. imagine vizuală
Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieţii sale chin Un zâmbet i-animă.
Zbucneşte fără zăgaz Iubirea ei mută epitet Şi plânsul lui obraz Plângând îl sărută. imagine vizuală
Şi mii de mângâieri Pe creştet i-adună De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună !
El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda epitet Şi-ntr-un suspin, pe cînd ea-i şterge plânsul, Intinde braţele lui mici spre ea.
De gâtul ei s-atârnă în neştire Toţi îngerii din ceruri îi sînt fraţi ! Invăluiţi de-a candelei lucire, Copil şi mamă dorm îmbrăţişaţi imagine vizuală
II ................................................. Inalţă-mă atunci, spălat de rău, In lumea inimii ş-a frumuseţii, Să mă deştept din somnul greu al vieţii, Plângând, de mult noroc, la pieptul tău "
